Home Mail

Noutati

oct 4, 2011
Categorie: General
Postat de: admin

Au inceput inscrierile pentru Loteria vizelor DV-2013 !

apr 25, 2010
Categorie: General
Postat de: admin

Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti desfăşoară o campanie de informare a cetăţenilor români cu privire la condiţiile de acordare a vizelor temporare pentru SUA.

Sunteti aici: Loteria vizelor >> Intrebari frecvente loteria vizelor

1. CE ÎNSEAMNĂ TERMENII « CALIFICARE », “NATIV” ŞI « ALOCARE »? EXISTĂ SITUAŢII ÎN CARE PERSOANE CARE NU SUNT NĂSCUTE ÎNTR-O ŢARĂ PARTICIPANTĂ LA PROGRAM, POT SĂ PARTICIPE?


Ţara dumneavoastră de „calificare” este în mod normal ţara în care v-aţi născut. Ţara dumneavoastră de calificare nu are legătură cu ţara în care locuiţi. “Nativ” se referă în mod obişnuit la o persoană născută într-o anumită ţară, indiferent de ţara în care îşi are reşedinţa sau al cărei cetăţean este. pentru scopul imigrării, “nativ” poate de asemenea, să se refere şi la o persoană îndreptăţită să fie “alocată” unei ţări, alta decât cea în care el/ea s-a născut, conform prevederilor Secţiunii 202(b) a Legii de imigrare a SUA.

De exemplu, dacă v-aţi născut într-o ţară care nu participă în acest an la programul DV, puteţi face apel la ţara în care este născut soţul/soţia dar dvs. nu veţi primi o viză DV-1 decât dacă soţul/soţia se califică pentru şi primeşte o viză DV-2 şi amândoi trebuie să intraţi în SUA simultan. În manieră similară, un copil minor dependent poate fi “alocat” ţării de naştere a unuia din părinţi.

În concluzie, dacă v-aţi născut într-o ţară care nu participă la programul DV în acest an, puteţi fi “alocat” ţării în care s-a născut oricare din părinţi, atâta vreme cât nici unul din părinţi nu a fost rezident în ţara care nu participă la program la data naşterii dvs. În general, persoanele nu sunt considerate rezidente într-o ţară în care nu s-au născut sau au obţinut naturalizarea în mod legal, dacă ele doar vizitează ţara, studiază temporar sau se află în ţară pentru afaceri sau motive profesionale în slujba unei companii sau a unui guvern altul decât al ţării în care s-au născut. Dacă faceţi apel la o altă ţară decât cea în care v-aţi născut trebuie să includeţi informaţia în acest sens pe formularul de înregistrare, la punctul 6. Vă rugăm să luaţi cunoştinţă de faptul că listarea incorectă a unei ţări de „participare sau alocare” (de exemplu una la care aplicantul nu poate să demonstreze validitatea apelului) poate descalifica înregistrarea.

2. EXISTĂ VREO SCHIMBARE SAU CERINŢE NOI ÎN PROCEDURA DE ÎNSCRIERE PENTRU LOTERIE?
Da, în acest an va trebui să furnizaţi o adresă de email ca parte a înscrierii; aceasta nu mai este opţională. Dacă sunteţi selecţionat/ă, veţi primi o scrisoare de notificare oficială de la KCC prin poştă dar KCC vă poate trimite alte comunicări prin email. Vă rugăm să furnizaţi o adresă de email personală pe care o puteţi accesa, în loc să folosiţi adresa altei persoane sau adresa unei companii.

Toate celelalte cerinţe ramân valabile pentru DV-2011. Verificarea statului va fi disponibilă pentru DV-2011 începând cu 1 iulie 2010. Daca v-ati încris la programul DV-2010, puteţi verifica statusul aplicaţiei dvs. până la sfârşitul lunii iunie 2010.

3. SUNT SEMNĂTURILE ŞI FOTOGRAFIILE CERUTE PENTRU FIECARE MEMBRU AL FAMILIEI SAU NUMAI PENTRU APLICANTUL PRINCIPAL?
Semnăturile nu sunt cerute pe formularul E-DV. Se cer fotografii recente şi individuale ale solicitantului, soţiei/soţului şi tuturor copiilor sub 21 de ani ai acestuia. Fotografiile de familie sau de grup nu sunt acceptate. Verificaţi informaţiile despre cerinţele fotografiilor din acest buletin.

4. DE CE PERSOANELE NĂSCUTE ÎN ANUMITE ŢĂRI NU SE CALIFICĂ PENTRU PROGRAMUL DE LOTERIE?
Vizele DV sunt menite să ofere o oportunitate de imigrare pentru persoane din alte ţări decât ţările care trimit un număr mare de imigranţi în SUA. Legea prevede că nici o viză de loterie nu va fi pusă la dispoziţie ţărilor cu “o rată înaltă de imigrare.” Acestea sunt ţări care în ultimii cinci ani au furnizat mai mult de 50.000 de imigranţi în categoriile de imigrare bazate pe legături de rudenie şi cele bazate pe oferte de lucru. În fiecare an, Biroul pentru Cetăţenie şi Servicii de Imigrare (USCIS) însumează numărul de imigranţi admişi în categoriile bazate pe legături de rudenie şi pe oferte de lucru pentru precedenţii cinci ani, pentru a identifica ţările care trebuie excluse din loteria anuala a vizelor. Deoarece se face o determinare separată înaintea perioadei de înscriere a programului loterie, lista ţărilor care nu se califică se poate modifica de la un an la altul.

5. CARE ESTE LIMITA NUMERICĂ PENTRU DV-2011?
Prin lege, programul de imigrare prin loterie al SUA pune la dispoziţie în fiecare an maximum 55.000 de vize pentru reşedinţă permanentă în SUA persoanelor care se califică. Totuşi, legea adoptată de Congresul SUA în noiembrie 1997 sub numele de “The Nicaraguan Adjustment and Central American Relief Act” (NACARA) stipulează că începând cu programul DV-1999, şi pentru cât timp va fi necesar, 5.000 din cele 55.000 de vize DV alocate anual vor fi disponibile pentru a fi folosite în cadrul programului NACARA. Această reducere a limitei cu 5.000 de vize DV a început efectiv cu programul DV-2000 şi este posibil să rămână în vigoare şi pentru programul DV-2011.

6. CARE SUNT LIMITELE NUMERICE PENTRU DIFERITELE REGIUNI GEOGRAFICE PENTRU DV-2011?
Biroul pentru Cetăţenie şi Servicii de Imigrare (USCIS) determină limitele regionale în fiecare an conform unei formule specificate în articolul 203 (c) al Legii de Imigrare şi Naturalizare (INA). In momentul în care Biroul pentru Cetăţenie şi Servicii de Imigrare a completat calculele, vor fi anunţate limitele regionale.

7. CÂND VOR FI ACCEPTATE ÎNREGISTRĂRILE PROGRAMUL DV-2010?
Perioada de înregistrare pentru DV-2011 va rula întreaga perioadă de înregistrare menţionată anterior. În fiecare an, milioane de aplicanţi participă la acest program în perioada de înregistrare. Volumul mare de înregistrări creează o enormă activitate de selecţionare şi procesare a aplicanţilor consideraţi calificaţi. Stabilirea perioadei de înregistrare din octombrie până în decembrie va face ca înştiinţarea aplicanţilor selecţionaţi să se facă la timp şi va da atât aplicanţilor cât şi ambasadelor şi consulatelor noastre de peste hotare mai mult timp pentru a pregăti şi completa cazurile pentru eliberarea vizelor. Sunteţi încurajaţi să vă înscrieţi la începutul perioadei de înregistrare. Solicitările excesive la sfârşitul perioadei de înregistrare pot sa încetinească sistemul până la blocarea lui. Sub nici o formă nu vor mai fi acceptate înscrieri după ora 12:00 (EST) a zilei de luni 30 noiembrie 2009.

8. POT APLICA PENTRU ACEST PROGRAM PERSOANE AFLATE ÎN SUA?
Da, un aplicant se poate afla în SUA sau într-o altă ţară şi înregistrarea poate fi transmisă din SUA sau din străinătate.

9. ESTE UN APLICANT LIMITAT LA A TRIMITE NUMAI O SINGURĂ ÎNREGISTRARE (E-DV) ÎN PERIOADA DE ÎNREGISTRARE PENTRU DV?
Da, legea permite numai o singură înregistrare de către sau pentru fiecare persoană în cadrul fiecărei perioade de înregistrare. Aplicanţii pentru care sunt transmise mai multe înregistrări vor fi descalificaţi. Departamentul de Stat va folosi o tehnologie avansată şi alte mijloace pentru a identifica persoanele care transmit înregistrări multiple în perioada de înregistrare. Aplicanţii care transmit mai multe înregistrări vor fi descalificaţi şi Departamentul de Stat va menţine permanent în evidenţele sale o notă electronică a acestui fapt. Aplicanţii pot participa la program în fiecare an dar numai în perioada stabilită pentru înregistrare.

10. POT UN SOŢ ŞI SOŢIA SA SĂ TRANSMITĂ FIECARE CÂTE O ÎNREGISTRARE SEPARATĂ?
Da, un soţ şi soţia sa pot trimite fiecare câte o înregistrare dacă fiecare întruneşte criteriile de calificare. Dacă oricare din ei câstigă, celălalt este îndreptăţit la statut derivativ.

11. CE MEMBRI DE FAMILIE TREBUIE SĂ INCLUD PE FORMULARUL DE PARTICIPARE LA E-DV?
Înregistrarea dumneavoastră trebuie să includă soţul/soţia şi toţi copiii necăsătoriţi şi care au vârsta sub 21 de ani cu excepţia copiilor care sunt deja cetăţeni americani sau rezidenţi permanenţi. Trebuie să listaţi soţul/soţia chiar dacă în prezent sunteţi separaţi, în situaţia în care nu sunteţi separaţi legal (adică dacă există un document eliberat de un tribunal referitor la separarea dvs. legală). Dacă sunteţi divorţaţi sau separaţi legal nu trebuie să includeţi fostul soţ/soţie pe scrisoarea de participare. Trebuie să includeţi TOŢI copiii necăsătoriţi sub 21 de ani la data participării dacă sunt copiii dumneavoastră naturali, copiii soţului/soţiei dvs., sau au fost adoptaţi legal în conformitate cu legile ţării dvs. numai dacă aceşti copii nu sunt deja cetăţeni americani sau rezidenţi permanenţi.Listaţi toţi copiii sub 21 de ani, chiar dacă nu mai locuiesc cu dumneavoastră şi nu intenţionează să imigreze în cadrul programului DV.

Faptul ca aţi inclus în scrisoarea de participare membrii de familie, nu înseamnă că ei trebuie să călătorească cu dvs. ulterior. Ei pot decide să rămână în ţară. Totuşi, dacă includeţi pe cererea de viză de imigrare un dependent eligibil pe care aţi omis să îl includeţi în înregistrare, cazul dumneavoastră va fi descalificat. Aceasta se aplică numai persoanelor care erau dependenţi la data la care a fost trimisă scrisoarea de participare iniţială, nu la dependenţii dobândiţi la o dată ulterioară. Soţul/Soţia dvs. poate să transmită o înregistrare separată, chiar dacă el/ea este inclus(ă) în înregistrarea dvs. atât timp cât ambele înregistrări includ detalii despre toţi dependenţii din familia dvs. Vezi întrebarea 10 mai sus.

12. TREBUIE CA FIECARE APLICANT SĂ ÎŞI TRANSMITĂ PERSONAL ÎNREGISTRAREA SAU POATE ALTCINEVA ACŢIONA ÎN NUMELE SĂU?
Puteţi să vă pregătiţi şi să transmiteţi propria înregistrare sau altcineva poate face aceasta pentru dvs. Indiferent dacă înregistrarea este transmisă direct de solicitant sau beneficiază de asistenţă acordată de un avocat, prieten, rudă, etc., numai o înregistrare poate fi transmisă în numele fiecărei persoane şi persoana care urmează să fie înregistrată este singura responsabilă ca datele să fie corecte şi complete.

Dacă înregistrarea este selecţionată, scrisoarea de înştiinţare va fi trimisă numai la adresa furnizată în înregistrare. Toţi solicitanţii, inclusive cei neselecţionaţi, vor putea să verifice situaţia înregistrarii lor pe pagina de web oficială a programului DV. Solicitanţii trebuie să-şi păstreze pagina de confirmare în aşa fel încât sa poată verifica starea propriei înregistrări.

13. CARE SUNT CERINŢELE PENTRU CRITERIUL EDUCAŢIONAL SAU AL EXPERIENTEI PROFESIONALE?
Legea şi reglementările cer ca fiecare aplicant să fie cel puţin absolvent de liceu, adică să aibă diplomă de bacalaureat sau să aibă cel puţin doi ani de experienţă profesională, în ultimii cinci ani, într-o meserie care necesită cel puţin doi ani de pregătire sau experienţă. Dovada experienţei profesionale se face cu cartea de muncă. Aplicanţii trebuie să fie absolvenţi de liceu, adică absolvenţi a douăsprezece clase elementare şi secundare în SUA sau absolvenţi într-o altă ţară a unor cursuri formale elementare şi secundare comparabile cu liceul în SUA (diploma de bacalaureat). Numai cursurile formale întrunesc aceste cerinţe ; cursurile prin corespondenţă sau certificatele echivalente nu sunt acceptate. Dovezile referitoare la educaţie sau la experienţa profesională trebuie prezentate ofiţerului consular la data interviului pentru viza de imigrare.

Ce profesii/ocupaţii se califică în cadrul Programului Diversity Visa ?

Pentru a determina calificarea pe baza experienţei profesionale, vor fi folosite definiţiile din baza de date a Departamentului Muncii O*Net online Database. Baza de date O*Net online Database a Departamentului Muncii al SUA (DOL) grupează experienţa profesională în cinci „zone de lucru.” În timp ce multe profesii/ocupaţii sunt listate pe pagina de web a DOL, numai anumite profesii/ocupaţii specifice se califică în programul Diversity Visa. Pentru a vă califica în programul DV pe baza experienţei profesionale, trebuie ca în ultimii cinci ani, cel puţin doi să îi fi lucrat într-o profesie/ocupaţie care este desemnată în Zona de lucru 4 sau 5, clasificată ca Pregatire Profesională Specifică (SVP) clasa 7.0 sau mai mare.

Cum găsesc profesiunile/ocupaţiile care se califică pe site-ul Departamentului Muncii ?

Profesiile/ocupaţiile care se califică în programul DV sunt listate în baza de date O*Net Online Database a Departamentului Muncii al SUA. Urmaţi aceşti paşi pentru a afla care profesie/ocupaţie se califică: selectaţi “Find Ocupations” şi apoi selectaţi o anume “Job Family.” De exemplu, selectaţi “Arhitecture and Engineering (Arhitectură şi inginerie) şi apasaţi pe “GO.” Apoi apăsaţi pe link-ul profesiei/ocupaţiei specifice. Urmând acelaşi exemplu, apăsaţi “Aerospace Encineers” (Inginerie aerospaţială). După ce aţi selectat o Profesie/Ocupaţie anumită, selectaţi casuţa “Job Zone”(zona de lucru) ca să aflaţi numărul Zonei de Lucru şi clasa specifică SVP.

14. CUM VOR FI SELECŢIONAŢI CÂŞTIGĂTORII?
Toate înregistrările primite din fiecare regiune vor fi numerotate individual la Centrul Consular Kentucky. După încheierea perioadei de înregistrare a aplicaţiilor, un computer va selecţiona aleatoriu din înregistrările primite pentru fiecare regiune geografică. În cadrul fiecărei regiuni, prima înregistrare selecţionată la întamplare va deveni primul caz înregistrat, a doua înregistrare selecţionată, al doilea caz înregistrat, etc. Toate înregistrările primite în perioada de înregistrare stabilită vor avea şanse egale să fie selecţionate în cadrul fiecarei regiuni. Când o înregistrare a fost selecţionată, Centrul Consular Kentucky va trimite aplicantului o scrisoare de înştiinţare care va fi însoţită de instrucţiuni privind solicitatea vizei. Centrul Consular Kentucky va continua procesarea cazurilor până ce toţi cei selecţionaţi sunt informaţi să se prezinte la interviurile pentru viză la birourile consulare ale SUA sau până ce pot aplica pentru ajustarea statutului la un birou al USCIS în SUA. Notă importantă : Notificarea câştigătorilor selecţionaţi în mod aleatoriu, nu se face prin e-mail. Dacă primiţi un e-mail care vă anunţă că sunteţi selecţionat, luaţi aminte că acel mesaj nu este legitim.

15. POT CÂŞTIGĂTORII SĂ ÎŞI AJUSTEZE STATUTUL LA USCIS?
Da, în cazul în care se califică să îşi ajusteze statutul în condiţiile articolului 245 al INA, aplicanţii selecţionaţi care sunt fizic prezenţi în Statele Unite pot solicita Biroului pentru Cetăţenie şi Servicii de Imigrare (USCIS) ajustarea statutului ca rezidenţi permanenţi. Solicitanţii trebuie să se asigure că USCIS poate ÎNCHEIA ACŢIUNEA în cazurile lor, inclusiv procesarea oricăror dependenţi aflaţi peste hotare, înainte de 30 septembrie 2011, deoarece la acea dată expiră înregistrările în cadrul programului DV-2011. Numerele de viză pentru programul DV-2011 nu vor mai fi disponibile după miezul nopţii datei de 30 septembrie 2011, indiferent de circumstanţă.

16. VOR FI APLICANŢII NESELECŢIONAŢI INFORMAŢI ÎN VREUN FEL?
Toţi solicitanţii, inclusiv cei care NU vor fi selecţionaţi, vor putea să-şi verifice situaţia înregistrării pe pagina web E-DV şi să afle dacă înregistrarea lor a fost sau nu selecţionată. Solicitanţii trebuie să-şi păstreze pagina de confirmare de la data înregistrării până când vor putea verifica online situaţia înregistrării. Informaţiile depre situaţia înregistrării pentru DV-2011 vor fi disponibile online începând cu 1 iulie 2010 până la data de 30 iunie 2011. Toate scrisorile de înştiinţare oficială sunt trimise în aproximativ cinci - şapte luni de la sfârşitul perioadei de înregistrare, la adresa indicată în formularul de înregistrare.

17. CÂŢI APLICANŢI VOR FI SELECŢIONAŢI?
Există 50.000 de vize DV disponibile pentru programul DV- 2011 dar un număr mai mare de persoane vor fi selecţionate. Deoarece este posibil ca unele din primele 50.000 de persoane care sunt selecţionate să nu se califice sau să nu dea curs cazurilor lor până la eliberarea vizelor, Centrul Consular Kentucky va selecţiona un număr mai mare de 50.000 de înregistrări pentru a se asigura că toate vizele alocate pentru DV sunt eliberate. Totuşi, aceasta înseamnă şi că nu vor fi suficiente numere de viză pentru toţi cei selecţionaţi iniţial. Toţi aplicanţii care sunt selectionaţi vor fi informaţi cu promptitudine asupra locului lor pe listă. Interviurile pentru cei selecţionaţi pentru DV-2011 vor începe în luna octombrie 2010. Centrul Consular Kentucky va expedia scrisori de programare aplicanţilor selecţionaţi, cu patru – şase săptămâni înainte de datele interviurilor programate cu ofiţerii consulari la posturile de peste hotare. În fiecare lună vor fi eliberate vize, în funcţie de disponibilitatea numerelor, acelor aplicanţi care sunt pregătiţi pentru acordarea vizei în acea lună. Odata ce toate cele 50.000 vize pentru anul fiscal 2011 au fost eliberate, programul va fi încheiat. În principiu, numerele de viză se pot termina înainte de septembrie 2011. Aplicanţii selectionaţi care doresc să primească vize trebuie să fie pregătiţi să acţioneze cu promptitudine. Alegerea aleatorie de către computerul de la Centrul Consular Kentucky, nu garantează în mod automat că dumneavoastră veţi primi o viză. Trebuie de asemenea, să vă calificaţi pentru viză.

18. EXISTĂ O VÂRSTĂ MINIMĂ LA CARE APLICANŢII SE POT ÎNSCRIE ÎN PROGRAMUL E-DV?
Nu există o vârstă minimă pentru înregistrarea în cadrul programului, dar cerinţa absolvirii unui liceu sau experienţa în muncă pentru fiecare aplicant principal la data solicitării vizei, va descalifica efectiv majoritatea persoanelor care au sub 18 ani.

19. EXISTĂ VREO TAXĂ PENTRU PROGRAMUL E-DV?
Nu există nici o taxă pentru transmiterea unei înregistrări electronice. Solicitanţii de viză DV vor plăti toate taxele de viză direct la caseria consulatului sau ambasadei. Detalii despre taxele cerute vor fi incluse în instrucţiunile trimise de Centrul Consular Kentucky aplicanţilor selecţionaţi. Emigram.ro percepe o taxa de procesare a dosarului de aplicare, conform conditiilor prezentate.

20. SUNT APLICANŢII DV ÎN MOD SPECIAL ÎNDREPTĂŢIŢI SĂ SOLICITE O DEROGARE DE LA SECŢIUNILE DE LEGE CARE INTERZIC ELIBERAREA UNEI VIZE SAU BENEFICIAZĂ DE UN REGIM SPECIAL PENTRU PROCESAREA CERERII DE DEROGARE ?
Aplicanţii sunt supuşi tuturor secţiunilor de lege care interzic eliberarea vizei de imigrare, specificate in Legea de Imigrare şi Naturalizare a SUA. Nu există prevederi speciale pentru obţinerea unei derogări de la secţiunile din lege, altele decât cele prevăzute de lege, nici proceduri speciale pentru cererile de derogare. Pot fi disponibile câteva derogări generale pentru persoanele având rude apropiate cetăţeni americani sau rezidenţi permanenţi în Statele Unite dar constrângerea de timp a programului DV va face dificil ca aplicanţii să beneficieze de aceste prevederi.

21. POT PERSOANELE CARE DEJA SUNT ÎNREGISTRATE PENTRU O VIZĂ DE IMIGRARE ÎN ALTĂ CATEGORIE SĂ SE ÎNSCRIE ÎN PROGRAMUL DV?
Da, astfel de persoane se pot înscrie în programul DV urmând procedura de înscriere.

22. CÂT TIMP SUNT ÎNDREPTĂŢIŢI APLICANŢII SELECŢIONAŢI SĂ SOLICITE VIZE ÎN CATEGORIA DV?
Persoanele selecţionate în cadrul loteriei DV-2011 sunt îndreptăţite să solicite eliberarea vizei numai în timpul anului fiscal 2011, adică de la 1 octombrie 2010 până la 30 septembrie 2011. Aplicanţii trebuie să obţină viza sau să îşi ajusteze statutul până la sfârşitul anului fiscal (30 septembrie 2011). Nu există posibilitatea transferului beneficiului DV în alt an fiscal pentru persoanele selecţionate, dar care nu obţin vizele în timpul anului fiscal 2011. De asemenea, soţii/soţiile şi copiii care au statut derivativ de la înregistrarea DV-2011 pot obţine vizele în categoria DV numai între octombrie 2010 şi septembrie 2011. Aplicanţii care solicită viza peste hotare vor primi o scrisoare de programare de la Centrul Consular Kentucky cu patru – şase săptămâni înainte de data programării.

23. CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN SITUAŢIA ÎN CARE O PERSOANĂ SELECŢIONATĂ DECEDEAZĂ ?
Decesul unei persoane selecţionate în programul DV conduce la revocarea automată a cazului DV. Soţia/soţul sau copii care se calificau, nu mai sunt îndreptăţiţi pentru o viză DV, pentru acea înregistrare (înscriere).

24. CÂND VA DEVENI DISPONIBIL FORMULARUL DE ÎNREGISTRARE ELECTRONICĂ E-DV ?
Înregistrarea online va deveni operaţională în timpul perioadei de înregistrare începând la ora 12:00 pm EDT(GMT-4) 2 octombrie 2009 şi se va încheia la ora 12:00 pm EST(GMT-5) 30 noiembrie 2009.

25. VOI PUTEA DESCĂRCA ŞI SALVA FORMULARUL E-DV ÎNTR-UN PROGRAM MICROSOFT WORD (SAU ÎNTR-UN ALT PROGRAM) ŞI APOI SĂ-L COMPLETEZ ?
Nu, nu veţi putea salva formularul într-un alt program pentru a-l putea completa şi transmite ulterior. Formularul de înregistrare E-DV este numai un formular Web. Aceasta îl face mai “universal” decât un format dat de un procesor word. În mod adiţional, aceasta cere ca informaţia să fie completată şi transmisă on-line.

26. DACĂ NU AM ACCES LA UN SCANER, POT SĂ TRIMIT FOTOGRAFIILE RUDELOR MELE DIN SUA PENTRU A SCANA FOTOGRAFIILE A LE SALVA PE O DISCHETA PE CARE APOI SĂ MI-O TRIMITĂ PENTRU A PUTEA APLICA?
Da, acest lucru poate fi făcut atât vreme cât fotografia întruneşte cerinţele din instrucţiuni şi este transmisă cu şi în acelaşi timp cu înregistrarea on-line E-DV. Aplicantul trebuie deja să aibă un fişier care să conţină fotografia scanată atunci când este transmis formularul de înregistrare on-line. Fotografia nu poate fi transmisă separat de înregistrarea on-line. Se poate transmite numai o singură înregistrare electronică pentru fiecare persoană. Mai multe transmiteri, vor descalifica acea persoană pentru programul DV- 2011. Formularul electronic de participare (fotografia şi aplicaţia împreună) poate fi transmis electronic din Statele Unite sau din străinătate.

27. POT SĂ SALVEZ FORMULARUL ON-LINE CA SĂ POT COMPLETA MAI ÎNTÂI O PARTE ŞI APOI SĂ REVIN ŞI SĂ COMPLETEZ RESTUL?
Nu, acest lucru nu este posibil. Formularul E-DV este proiectat să fie completat şi transmis într-o singură etapă. Totuşi, deoarece formularul are două părţi şi pentru că sunt posibile întreruperi şi întârzieri ale reţelei, formularul E-DV este proiectat să facă faţă unui interval de şaizeci (60) minute între descărcarea formularului şi momentul în care este primit la pagina de web a E-DV după ce a fost transmis on-line. Dacă se scurg mai mult de şaizeci de minute şi înregistrarea nu a fost primită electronic, informaţia primită până în acel moment este eliminată. Aceasta elimină posibilitatea ca în mod accidental o înregistrare completă să poată fi interpretată ca duplicat a unei inregistrări parţiale anterioare. Instrucţiunile programului DV-2011 explică în mod clar şi complet ce informaţii sunt cerute pentru a se completa formularul. În acest mod dumneavoastră puteţi fi complet pregătit/ă, fiind sigur/ă că aveţi toate informaţiile necesare înainte de a începe să completaţi formularul on-line.

28. DACĂ FOTOGRAFIILE DIGITALE TRANSMISE NU SUNT CONFORME CU SPECIFICAŢIILE, PROCEDURILE AFIRMĂ CĂ SISTEMUL VA ELIMINA AUTOMAT FORMULARUL E-DV ŞI VA NOTIFICA EXPEDITORUL. ÎNSEAMNA ACEASTA CĂ POT RETRANSMITE FORMULARUL DE ÎNSCRIERE?
Da, formularul poate fi retransmis. Deoarece înregistrarea a fost automat respinsă, ea nu este considerată de fapt ca transmisă la pagina web E-DV. Ea nu contează ca un formular E-DV transmis şi nu se va primi o confirmare de recepţie. Dacă sunt probleme cu fotografia digitală transmisă deoarece aceasta nu este conformă cerinţelor, ea este în mod automat respinsă de pagina web E-DV. Totuşi timpul în care mesajul de respingere ajunge la expeditor nu poate fi precizat datorită naturii internetului. Dacă problemele pot fi rezolvate de aplicant şi Partea Întâi şi Partea a Doua sunt transmise în şaizeci (60) minute atunci nu este nici o problemă. Altfel procesul de transmitere va trebui reluat. Un aplicant poate încerca să transmită o aplicaţie de atâtea ori de câte ori este necesar până când o aplicaţie completă este recepţionată şi confirmarea de primire este trimisă.

29. VA FI TRIMISĂ CONFIRMAREA DE RECEPŢIONARE A FORMULARULUI ON-LINE E-DV, IMEDIAT DUPĂ TRANSMITEREA ACESTUIA?
Răspunsul de la pagina de web E-DV care conţine confirmarea primirii unui formular de înscriere E-DV este imediat trimis de pagina web E-DV. Dar datorită naturii internetului, nu se poate preciza în cât timp acest mesaj ajunge la destinatar. Dacă au trecut mai multe minute de când a fost apăsat butonul “submit”, atunci se poate apăsa butonul “submit” a doua oară. Sistemul E-DV nu va fi indus în eroare de o situaţie în care butonul “submit” a fost apăsat de două ori deoarece nu s-a primit nici o confirmare de răspuns. Un aplicant poate încerca să transmită o aplicaţie de atâtea ori de câte ori este necesar până ce aplicaţia completă este primită şi confirmarea este trimisă. Totuşi, o dată ce aţi primit confirmarea nu mai trebuie să retransmiteţi aplicaţia.

30. CUM VOI STI CĂ NOTIFICAREA SELECŢIEI, PE CARE AM PRIMIT-O ESTE
AUTENTICĂ? CUM POT AVEA CONFIRMAREA CĂ ÎNTR-ADEVĂR AM FOST SELECŢIONAT ÎN MOD ALEATORIU ÎN PROGRAMUL DV?

Păstraţi-vă certificatul de confirmare primit de la noi pe email. Veţi avea nevoie de acesta ca să verificaţi situaţia aplicaţiei dvs. pe pagina web oficială a programului DV după ce are loc extragerea electronică (în mod obişnuit luna martie). Daca vă pierdeţi confirmarea nu veţi putea să vă verificaţi situaţia şi noi nu vă vom retrimite pagina de confirmare. Cei selecţionaţi vor fi notificaţi de asemenea de Centrul Consular Kentucky printr-o scrisoare sosită prin poştă în perioada mai – iulie 2010 la adresa furnizată pe formularul electronic de participare E-DV. Numai persoanele selecţionate în mod aleatoriu vor fi notificate. Persoanele care nu vor fi selecţionate îşi vor putea verifica aplicaţia folosind informaţiile de pe pagina de confirmare, prin pagina web oficială DV dar nu vor primi vreo notificare adiţională prin e-mail sau prin poştă. NU vom retrimite pagina de confirmare. Dacă pierdeţi pagina de confirmare, veţi afla doar că aţi fost selecţionat dacă veţi primi o scrisoare oficială prin poştă. Ambasadele şi Consulatele SUA NU VOR putea furniza o listă a celor selecţionaţi să continue procesul de obţinere a vizei.

Centrul Consular Kentucky (KCC) va trimite scrisori de notificare celor selecţionaţi. Aceste scrisori vor conţine instrucţiuni pentru procesul solicitării vizei. Instrucţiunile spun că aplicanţii selecţionaţi vor plăti taxele de procesare DV şi de solicitare a vizei de imigrare, în persoană, numai la Ambasada sau Consulatul SUA la data solicitării vizei. Casierul de la Consulat sau Ofiţerul Consular înmânează imediat solicitantului de viză o chitanţă emisă de Guvernului SUA, pentru plata efectuată. Nu trebuie să trimiteţi niciodată bani pentru taxele DV prin poştă, Western Union sau alt serviciu de livrare.

Înregistrările pentru loteria vizelor E-DV sunt făcute prin internet, pe o pagină de web oficială E-DV a Guvernului SUA la adresa www.dvlottery.state.gov KCC trimite numai scrisori aplicanţilor selecţionaţi. KCC, ofiţerii consulari sau Guvernul SUA nu au trimis niciodată e-mailuri pentru a notifica persoanele selecţionate şi nici nu există vreun plan care să utilizeze notificarea prin e-mail pentru programul DV-2011.

Biroul de Servicii Consulare al Departamentul de Stat al SUA, atenţionează publicul că numai site-urile care conţin extensia (indicatorul) „.gov” sunt pagini de web oficiale ale guvernului. Multe pagini de web ne-guvernamentale (ex. cele care folosesc sufixul „.com” sau „.org” sau „.net”) furnizează informaţii legitime şi folositoare în domenii legate de imigrare şi servicii pentru obţinerea vizei. Indiferent de conţinutul paginilor de web neguvernamentale, Departamentul de Stat nu aprobă, recomandă sau sponsorizează vreo informaţie sau material prezentat pe acele pagini de web.

Unele pagini de web pot încerca să inducă în eroare clienţii şi publicul în a îi face să creadă că sunt pagini de web oficiale şi că vă pot contacta prin e-mail ca să vă îmbie cu ofertele lor. Aceste pagini de web pot încerca să solicite plata pentru diverse servicii cum ar fi formulare şi informaţii despre procedurile de imigrare, care se găsesc altfel în mod gratuit la secţiunea Vize a paginilor de web ale Departamentului de Stat sau Secţiilor Consulare ale Ambasadelor de peste hotare. În plus, aceste pagini de web neoficiale vă pot solicta să plătiţi pentru servicii pe care nu le veţi primi, adesea incluzând formulare pentru imigrarea DV şi taxe de viză în încercarea de a vă fura banii. Odata ce aţi timis bani în una din aceste înşelătorii, nu îi veţi mai vedea vreodată înapoi. De asemenea, ar trebui să fiti reticent în a trimite vreo informaţie personală care ar putea fi folosită la frauda/furtul identităţii pe acele pagini de web.

31. CUM ANUNŢ O FRAUDĂ PE INTERNET SAU UN E-MAIL NESOLICITAT?
Dacă doriţi să înaintaţi o plângere despre o fraudă pe internet, va rugăm să consultaţi pagina de web a consumatorului, găzduită de Comisia Federală de Comerţ (Federal Trade Commission), care reprezintă un efort conjugat al agenţiilor de protecţie a consumatorului din 17 ţări la: http://www.econsumer.gov/english/ sau la Biroul Federal de Investigaţii (FBI) Internet Crime Compliant Center . Pentru a înainta o plângere despre un e-mail nesolicitat, contactaţi Departamentul de Justiţie la pagina de contact „contact us”.

32. DACĂ OBŢIN VIZA PRIN PROGRAMUL DV, MĂ VA ASISTA GUVERNUL S.U.A. CU BILETUL DE AVION, IMI VA FURNIZA ASISTENŢĂ PENTRU A GASI O LOCUINŢĂ ŞI LOC DE MUNCĂ, VA FURNIZA ASISTENŢĂ MEDICALĂ SAU ORICE AJUTOR PÂNĂ SUNT COMPLET STABILIT?
Nu, solicitanţilor care obţin o viză DV nu li se furnizează nici un tip de ajutor cum ar fi biletul de călătorie, cazarea sau alte ajutoare. Dacă sunteţi selectat să aplicaţi pentru o viză DV, înainte da a vi se elibera o viză, vi se va cere să furnizaţi dovadă că nu veţi deveni sarcină publică in S.U.A. Această dovadă poate fi sub forma unei combinaţii a bunurilor personale, o declaraţie de suport, formularul I-134 de la o rudă sau prieten care domiciliază în S.U.A. şi/sau o ofertă de lucru de la un angajator din Statele Unite.